spyology

The_Spy · Administrator Data inscrierii: 08/Sep/2007 Mesaje: 108

Zvonul si dezinformarea ca mijloc de realizare a influentarii psihosociologice

Omenirea, în evolutia sa istorica, a fost marcata de multiple conflicte politice, sociale, etnice, culturale, militare însotite de ample si diversificate actiuni de diversiune si dezinformare psihologica. Prezente atât în perioada premergatoare conflictelor, sporite ca numar si intensitate pe timpul desfasurarii acestora, dintotdeauna au avut drept obiectiv sa genereze nesiguranta, panica, frica, îndoiala, si pe acest fond sa slabeasca rezistenta psihomorala a luptatorilor si populatiei civile. În acest scop, unul dintre cele mai folosite mijloace a fost zvonul, cu o influenta deosebita datorata puterii de persuasiune si al posibilitatii influentarii unei mari mase de oameni.

Zvonul, ca fenomen psihosocial.

Zvonul, ca fenomen psihosocial reprezinta o informatie ce se doreste a fi autentica si cu caracter de noutate, cu posibilitati minime de verificare: o informatie de cele mai multe ori tendentioasa, care circula paralel si în mod frecvent în contrasens cu informatiile transmise prin mijloacele oficiale de comunicare. "Copil al insecuritatii, zvonul creeaza legaturi puternice între membrii unei comunitati a carei tema nu mai suporta întrebari fara raspunsuri" [Maurice Olender - "La Rumeur", Apud Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.19.]. Zvonurile sunt creatii colective si au functii si disfunctii sociale. Chiar daca unele au o sursa de lansare bine sau - cel mai adesea - rau intentionata, prin retransmisii succesive, amprenta personalitatii colportorilor se imprima profund în continutul lor, cu atât mai mult în cazul zvonurilor emergente, rezultat al „tranzactiei colective" [Tamotsu Shibutani-Improvised News, A Sociological Study of Rumor, The Bobb-Merril Company, Inc., New York, 1966, p.29.], prin punerea laolalta a resurselor intelectuale ale grupurilor umane în vederea interpretarii unor evenimente importante, dar ambigue, despre care lipsesc informatii, sursa oficiala neavând credibilitate.

Se impune considerarea zvonului în raport cu alte fenomene înrudite: ponegriri, bârfe, clevetiri, povesti, legende, vorbe care circula din gura-n gura pentru a identifica posibilitatile naturale de influentare individuala si colectiva. Pentru aceasta reamintim ca absolut orice tip de comunicare poate fi definit din sase puncte de vedere: dupa sursa, continut, mod de difuzare, mijloc de difuzare, obiect al comunicarii si natura efectelor produse. Zvonul si vorba provin din surse neoficiale. Primul termen se refera la un proces de difuzare în lant, la o forta de propagare, la o amplitudine al carei rezultat este sunetul care se înalta din toate aceste voci, si pe care-l putem urmari:
Vorba se refera la un proces lipsit de continuitate, ezitant, foarte limitat în spatiu: e normal sa nu se propage nimic, din moment ce e doar o vorba vaga. „Nu e decât o vorba" înseamna ca sunetul abia daca a fost perceput, deci mesajul nu are tocmai o existenta reala, sigura: nici nu se aude. Vorba este lipsita de însemnatate. La origine, cuvântul „ponegrire" se referea atât la sursa, cât si la efectul unei comunicari: era grohaitul porcului mistret [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.41.], iar în prezent acest cuvânt se refera la continutul si obiectul comunicarii: e vorba de comentarii josnice, la limita calomniei, ce se fac pe seama cuiva. Este un tip de mesaj, ce exprima o judecata subiectiva asupra continutului zvonului sau al vorbei.

Cuvântul „bârfa" se refera la obiectul zvonului sau al vorbei. Bârfa se leaga de persoane: povesteste bucuriile si necazurile celor ce ne înconjoara, fie ei bogati sau saraci, persoane însemnate sau neînsemnate. În general, bârfa nu e rautacioasa si se practica în distinct de dragul de a vorbi, de a avea un subiect de conversatie: interesul pe care îl prezinta e de scurta durata, de aceea o bârfa trebuie repede înlocuita cu alta mai savuroasa.

Cuvântul „clevetire" reprezinta o definitie a mesajului din punct de vedere al sursei. Ca si ponegrirea, reflecta si o judecata de valoare, un mod de a discredita zvonul sau vorba, reprosându-i provenienta dintr-o sursa exhaustiv lipsita de credibilitate. Atunci îndată ce avem de-a face cu surse oficiale sau care se bucura de respect, mesajul primeste un titlu de noblete: este o „informatie". În cazul unei erori, nu este un zvon ci o „informatie falsa".

Întelegem astfel, prin zvon, idei, relatari, afirmatii sau presupuneri ce pot fi în întregime false sau continând unele elemente adevarate, dar distorsionate în raport cu situatia si centrele de interes ale unor indivizi sau colectivitatea determinate.
În lansarea si asigurarea circulatiei zvonurilor se mizeaza pe unele caracteristici ale acestuia:
- noutatea;
- plasarea actiunii sub profilul consecintelor în viitor;
- corelarea continutului sau cu sperantele, asteptarile, aspiratiile si temerile indivizilor sau colectivitatilor.
În conditiile în care are loc împletirea continutului informatiei cu interesele si aspiratiile celor ce receptioneaza, zvonul poate determina stari de spirit curente de opinii, atitudini si comportamente specifice mesajului transmis.
Ca forma specifica de comunicare, îndeosebi interpersonala, zvonul are la baza o înșiruire de mecanisme psihologice ce exploateaza unele caracteristici general-umane, cum ar fi:
- curiozitatea;
- dorinta unor oameni de a se arata ca fiind bine informati, depasind informatia oficiala;
- tendinta de a amplifica o stire prin elemente si comentarii personale;
- reactia fireasca de a oferă mai departe o informatie, anumite stari psihice (nemultumire, anxietate) etc.;
- posibilitatea imaginativa si anticipativa, nevoia de a integra necunoscutul într-un univers cunoscut, de a transmite noutatea imediat.
Jean Delumeau explica psihologic zvonul prin credulitatea maselor [Jean Delumeau, Frica în Occident, vol.1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986, p.291.]. Zvonurile analizate de acest autor se brodau pe doua elemente: frica si gândirea magica. Frica, emotia absolut fireasca, ne face uneori sa vedem primejdia mai mare decât este ea în realitate. Anxietatea patologica conduce la reactii dezaptative si se fondeaza pe situatii si elemente periculoase inexistente. Receptarea si retransmiterea continutului zvonului sunt potentate si de importanta pe care fiecare individ o acorda datelor vehiculate prin intermediul acestuia. În lipsa adevarului sau corespunzând pe de-a-ntregul realitatii, este suficient ca informatia sa se transmita fara încetare din om în om pentru ca zvonul sa-si realizeze circulatia dupa o logica proprie, în care distorsiunea informatiei este o conditie fundamentala pentru a se putea manifesta si actiona, pentru a se putea propaga.
Daca privim propagarea ca un fenomen obiectiv ce este un produs al comunicarii intragrupale si intergrupale, putem nuanta întelegerea factorilor care maresc posibilitatile de grupare, gradul de omogenitate si asezare spatiala, de coeziune spirituala si comunitate de interese si importanta temei, concordanta dintre continutul mesajului si motivatiile individuale si de grup. Cu cât e mai mare interesul mediu în cadrul colectivitatii cu atât sporesc sansele de raspândire a zvonurilor. Pe timpul transmiterii zvonurilor, apare ca proces specific modificari si distorsiuni ale informatiei pe care le contine [Coord. Jean Niculescu - Psihicul si realitatea câmpului de lupta, Ed. Militara, Bucuresti, 1979, p.189.].

Distorsiuni ale informatiei specifice zvonului

Nivelarea. Reducerea sau amplificarea informatiei, facilitarea întelegerii si relatarii ei. Pe masura ce un zvon circula, el tinde sa devina mai scurt, mai concis, mai usor de înteles. Versiunile sugestive cuprind tot mai putine cuvinte si detalii. Reductia nu merge, însa, pâna la disparitia totala a mesajului. Efectele ei se produc dupa urmatoarele reguli:
- cu cât o povestire este mai scurta si mai concisa, cu atât are sansa sa fie reprodusa mai fidel;
- cu cât subiectul are mai putine detalii între care sa aleaga riscul distorsiunii ulterioare, scade;
- relatarea devine atât de scurta încât este memorata mecanic, lucru care confera si rapiditate circulatiei (asa se explica rapiditatea cu care circula din om în om) .
Accentuarea. Zvonul este supus si unui proces de accentuare, în sensul ca sunt retinute si produse selectiv un anumit numar limitat de detalii. Accentuarea este complementul inevitabil al reducerii. Una nu poate sa existe fara cealalta. În interiorul acestei tendinte se produc fenomene ca:
- sunt retinute cuvinte, imagini sau simboluri bizare sau frapante;
- adoptarea unei forme numerice, detaliile proeminente fiind multiplicate în povestire;
- plasarea desfasurarii evenimentului la timpul prezent; în general într-un cadru dinamic, spatio-temporal.
Asimilarea. Continutul zvonului este ajustat si în functie de atitudinile, aspiratiile si motivatiile transmutatorului, ale grupului din care acesta face parte. Acest proces evidentiaza capacitatea de ajustare conform predispozitiilor emotionale ale celor care raspândesc zvonul, ale intereselor lor, ale prejudecatilor individuale si de grup, asigurând, astfel, circulatia lui într-un mediu determinat si nu în oricare altul.
Aceste trei tendinte-reductia, accentuarea si asimilarea actioneaza simultan si reflecta un proces de subiectivare, care are ca rezultat deformatiile ce caracterizeaza zvonurile. Formulele introductive care netezesc lansarea zvonurilor - „se spune", „am aflat", „cica", „am auzit" - contin nemijlocit avertismentul adresat ascultatorului asupra acestor posibile erori.

Efecte individuale si colective ale propagarii si receptarii zvonului

Zvonurile pot fi spontane, generate de încercarile oamenilor de a-si explica evenimente, procese, fenomene despre care nu au date certe sau deliberate adica sunt gândite si lansate cu scopuri bine determinate de catre organele de specialitate, în scopul de a determina o anumita atitudine, comportare a unor indivizi sau grupuri umane. Elaborarea deliberata a zvonurilor, în cadrul conflictelor militare din secolul XX, au evidentiat preocuparea existenta în toate tarile de a organiza si instrui înca din timp de pace forte si organe specializate (cuprinzând politologi, psihologi, sociologi, lingvisti, etc.) care sa „construiasca" zvonuri ce ofera explicatii mistificate, dar cu un mare grad de credibilitate, în scopul influentarii fortelor armate adverse, a unor mari comunitati umane si chiar populatii.

Aparitia presei, apoi a radioului si în sfârsit explozia audiovizualului nu a fost însa de natura sa potoleasca zvonurile. În ciuda mijloacelor de comunicare în masa, publicul continua sa preia o parte a informatiei din gura-n gura. Expresia „din gura-n gura" defineste un mijloc de transmisie: conversatiile în doi, discutiile în grup, confidentele, discursurile solemne.

Obiectul zvonurilor, pornind de la aceste particularitati ale retransmiterii permanente, îl poate constitui scaderea eficientei, grupului caruia îi este destinat urmarind influentarea moralului si coeziunea acestuia. Pentru ca un zvon sa devina eficace, prin efectele individuale sau colective, este necesar a cunoaste anumite conditii ce realizeaza eficacitatea. Retinem dintre acestea:
- publicul este actor, informatia reprezentând o valoare, „aur curat" aceasta încearca astfel sa obtina cât mai multa informatie;
- dispoziția de spirit a grupului si situatia psihologica a epocii accentueaza sau diminueaza;
- în cadrul grupului determina mobilizarea atentiei acestuia, care încearca sa reconstituie puzzle-ul alcatuit din crâmpeie de informatii;
- având uneori un sâmbure de adevar, este privit în totalitate exprimând adevarul;
- producând dezorganizarea functionarii psihicului individual si al comportamentului colectiv, zvonul cauzează panica generatoare de catastrofe;
- martorii unor evenimente raspund mai mult în functie de gradul de probabilitate a lucrurilor în functie de ceea ce observa. Unul dintre specialistii studiului minciunii G. Durandin [G. Durandin, Les rumeurs, multiplicat Lecons de psychologie sociale, Paris, l950.] analizând rezultatele unor experiente rezuma în felul urmator comportamentul:
1. martorii dau informatii false cu aceeasi siguranta cu care le dau pe cele corecte fiind în acelasi timp de buna credinta;
2. numai în mod cu totul exceptional se poate obtine o marturie în totalitate exacta;
3. de multe ori ceea ce declaram reflecta mai degraba automatismele gândirii noastre de gândire, decât ceea ce au vazut cu adevarat;
4. în consecinta, daca mai multe declaratii coincid, aceasta nu înseamna neaparat ca sunt adevarate. Asta înseamna pur si simplu, faptul ca mai multe persoane împartasesc aceleasi automatisme si aceleasi clisee mutuale, percepând faptele în acelasi fel si totusi eronat [I. Gritti-Elle, „Le rumeur”, Stanke, Ottawa, 1978.].
- nivelul capacitatii de procesare sociala a informatiei individuale sau colective duce la interpretarea gresita a unui mesaj, neîntelegere ce se poate accentua. Un caz celebru ilustreaza felul în care procesul neîntelegerii se poate repeta: în masura în care de fiecare data noul mesaj ramâne ambiguu, acesta permite o interpretare personala din componentă fiecarui nou receptor. În cazul nostru, este vorba de transformarile suferite de un articol de presa în momentul reluarii lui de alte ziare [J.N. Kopferer, Op. cit., p.61-62.]. În timpul primului razboi mondial, un ziar german „Kolnische Zeitung" a fost primul care a anuntat caderea orasului Anvers. Titlul de pe prima pagina era: „La vestea caderii Anversului s-au tras clopotele". Pentru ca ziarul era german, se întelegea de la sine ca în Germania se trasesera clopotele în cinstea acestei victorii. Informatia a fost reluata de ziarul francez „Le Marin". Corespunzător informatiilor din „Kolnische Zeitung", „preotii din Anvers au fost fortati sa traga clopotele dupa ce orasul a fost ocupat". stirea din „Le Marin" e preluata de „Trimes" la Londra: „Potrivit ziarului „Le Marin", via Koln, „preotii belgieni care au refuzat sa traga clopotele la caderea Anvers-ului au fost demisi din functie". A patra versiune se afla în „Corriere della Sera": Potrivit ziarului „Trimes", citând informatii din Koln, via Paris, „nefericitii preoti care au refuzat sa traga clopotele la caderea Anversului au fost condamnati la munca silnica". Ziarul „Le Marin" reia aceasta ultima informatie: Potrivit unei stiri din „Corriere della Serra", via Koln si Londra, se afirma ca „barbarii cuceritori ai Anvers-ului i-au pedepsit pe nefericitii preoti pentru refuzul lor eroic de a trage clopotele, spânzurându-i în clopote cu capul în jos, ca balante vii". Astfel, „Le Marin" a fost cel care a alimentat zvonul barbariei germane la Anvers. Trebuie sa remarcam mai multe lucruri: pe de o parte, daca distanta dintre prima si ultima versiune e apreciabila, trecerea de la o versiune la alta nu are nimic surprinzator. Se supune unei logici de clarificare a cuvintelor ambigue sau de percepere selectiva a lor. Pe de alta parte fiecare ziarist a introdus câte un element nou: dispunând de o informatie prea saraca, a încercat sa reconstituie un puzzle perfect cu riscul de a inventa piesele ce lipseau. Aceste elemente reflecta starea de spirit a momentului: razboiul din 1914 devenise aproape un razboi sfânt. Franta avea sa-si ia revansa asupra germanilor, spalând rusinea înfrângerii din 1870 si eroismul era cu atât mai mare cu cât dusmanul era descris ca un barbar. Deformarea confirma cliseele ce se vehiculau despre nemti, justificând temerile latente ale populatiei;
- prin interventia mediilor de informare, publicul zvonurilor sporeste considerabil, nemaifiind strict local, ci international;
- raportarea permanenta la sistemul de referinta întrebuințat de fiecare pentru a evalua o informatie;
- zvonul prezinta anumite strategii si filtre caracteristice specifice categoriilor socioprofesionale. În cadrul unei anchete întreprinse în U.R.S.S.[Bauer R.A., Gleicher D.B., Word of mouth communication in The Soviet Union, Public Opinion Quarterly 28, 1964, p.216-224.], în legatura cu credibilitatea zvonurilor, 95% dintre intelectuali, fata de 56% dintre taranii intervievati, au declarat ca zvonul e mai plauzibil decât informatia transmisa de mediile de informare oficiale. taranii acorda cea mai mica încredere zvonurilor, dar sunt cei care le folosesc cel mai mult. Pentru ei zvonul este un substitut al mediilor de informare oficiale, acestea fiindu-le mai putin accesibile. Dimpotriva, intelectualii beneficiaza pe scara larga de mediile de informare oficiale, dar au necesitate de un zvon pentru compensatie. Pentru ei, zvonul este un conectiv: îngăduie decaderea inteligenta a informatiilor oficiale. Intelectualii au astfel si ei nevoie de zvonuri pentru a dobândi o perspectiva asupra mediilor de informare si pentru a dovedi ca nu se confunda cu publicul larg.
În concluzie, putem afirma ca zvonul nu este neaparat „fals", în schimb el este neaparat neoficial. El demonstreaza ca toate certitudinile sunt de natura sociala: este adevarat tot ceea ce grupul din care facem parte considera ca fiind adevarat.

THE SPY

The_Spy · Administrator Data inscrierii: 08/Sep/2007 Mesaje: 108

PROPAGANDA

Propaganda este considerata o activitate sistematica de transmitere, promovare sau raspandire a unor doctrine, teze sau idei de pe pozitiile unei anumite grupari sociale sI ideologii, in scopul influentarii, schimbarii, formarii unor conceptii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. In sensul clasic, se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; in prezent insa, se dezvolta numeroase forme de propaganda (economica, tehnica, medicala, sportiva, culturala), diferentiate dupa continut sI prin raportare la profilul grupului social care o initiaza, urmarind realizarea unor scopuri persuasive.

Ca sistem, propaganda conține de:
1.o structura institutionala specializata (aparat de conducere ierarhica, centre de organizare, centre de studiu, proiectare sI difuzare de mesaje)
2.ideologie sI valori aflate in corespondenta cu interesele sI obiectivele gruparii sociale pe care o reprezinta; astea sunt luate ca referinta pentru programarea sI dobândirea propagandei
3.mijloace sI metode de transmitere a mesajului; studiul sociologic al acestora distinge urmatoarele grupuri mari de metode:
-afectiva - consta in organizarea mesajelor astfel incat acestea sa provoace trairi sI adeziuni colective, mai ales de tip emotional. Mai intai se indica consecintele negative ale unei optiuni personale provocate de o agentie anume (afectarea intereselor, amenintare a pozitiei individuale, impiedicarea realizarii unor obiective personale importante etc) pentru a declansa reactia afectiva negativa fata de aceasta sI apoi se prezinta o alternativa diferita care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logica sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informatii care au o profunda rezonanta afectiva.
-a faptelor - (Merton, Lazarsfeld); este concentrata pe transmiterea de fapte cat mai concrete, saturate de amanunte relevante pentru persoanele ale caror optiuni ar urma sa fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate sI care dispun de potentialitatea descoperirii unei surprize de catre receptor. Indemnurile directe, lozincile, apelurile zgomotoase la urmarea unor cai sunt inlocuite de o astfel de selectie sI prezentare a faptelor care provoaca optiunea persoala pentru acea cale prezentata ca cea mai buna dintre cele posibile. In felul acesta se lasa impresia autonomiei personale in luarea deciziei.
-persuasiva - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a adiscursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emotional sI care se bazeaza pe persuabilitatea membrilor audientei.
O alta distinctie importanta se face intre propaganda tactica (proiectata pe termen scurt pentru obtinerea unor efecte imediate) sI propaganda strategica (pe termen lung, destinata formarii sau modificarii valorilor, atitudinilor de baza sI conceptiilor proprii indivizilor sI societatii.
Cea mai imporatnta forma de propaganda a fost considerata pana in prezent propaganda politica. Pentru J.Ellul (54) aceasta este, de fapt, ''un dialog care nu exista''. La nivel international, ea iti propune sa ''remodeleze psihologia celor cu care se afla in competitie, in conditiile in care caile diplomatice, economice sau militare au devenit inoperante sau excesiv de costisitoare. Propaganda politica nu urmareste descoperirea unor adevaruri, ci convingerea interlocutorilor reali sau potentiali. In acest sens, Gustve Le Bon, mentiona existenta a patru factori principali de convingere, pe care ii prezenta ca pe un fel de ''gramatica a persuasiunii'':
-prestigiul sursei - sugestioneaza si impune respect
-afirmatia fara probe - elimina discutia, creand totodata impresia documentarii erudite a celor care reprezinta sursa de mesaje
-repetarea - face sa fie acceptata ca fiind certa o afirmatie compatibila cu obiectivele sursei
-influentarea mentala, care intareste (itereaza) convingerile individuale incipiente sau apartinand indivizilor fara personalitate
Tot in domeniul politic (dar poate fi folosita cu succes si in alte domenii) se distinge intre:
-propaganda alba; utilizeaza materiale provenite din surse oficiale, continad noutati culturale, artistice, aparent inofensive, cum ar fi: stilul de viata, prezentarea unor personalitati considerate exemplare pentru viata culturala, sportiva, muzicala, fara a aduce in discutie elementele care ar pune in discutie performantele spatiului social din care provin personalitatile respective. Valoarea psihologica a unor astfel de colaje poate fi pentru ascultatorii (cititorii) nepregatiti sI fara luciditate, considerabila. Cercetarile au relevat o eficienta mai mare a propagandei albe in randurile tineretului prin transmiterea unor emisiuni radiofonice de muzica tanara in alternanta cu scurte buletine de stiri. Pe fondul perceptiv pozitiv produs de contextul muzical, remanenta mesajelor din stiri este extrem de mare, pentru că propaganda se realizeaza neostentativ sI creeaza impresia unui dialog intre egali.
-propaganda neagra vehiculeaza, in general, resurse ''fabricate'', puse pe seama fie a unor institutii inexistente pe care ascultatorul/cititorul/privitorul nu le poate verifica, fie pe seama unor institutii care exista, dar care au cu totul alte preocupari decat cele din stirile fabricate. Mesajele ''artizanale ''lansate in spatiul social pot surprinde prin ''noutatea'' lor, sI asfel, pot genera un curent favorabil sursei de emisie. De pe aceleasi pozitii se emit stiri facandu-se precizarea ca provin din zvonuri neidentificate.
-propaganda cenusie este cea mai frecvent folosita de centrele de dezinformare. Specificul sau consta in combinarea informatiilor partial reale cu cele integral false alcatuind stiri cu aspect aparent precis, care insa nu pot fi verificate complet. Publicul care identifica, episodic elemente pe care le cunoaste, poate fi usor indus in eroare de întocmai fabricatii, punand noutatile pe seama unor lacune personale de informatie.

THE SPY